Pescuit ~ Pescuitul la varga fixa !

Administrator Data inscrierii: 27/Oct/2007 Mesaje: 26

Varga: îndată ce un pescar se hotãrãºte sã cumpere o vargã simplã, poate alege dintr-o gamã foarte largã de modele, a cãror varietate mãreºte nehotãrârea unui profan. Existã tipuri confecþionate din bambus, din trestie, din lemn de Tonkin, din conolon, din fibrã de sticlã, carbon.
În orice caz, toate au o mărime care variazã între 3, 7-10m; modelele mai scurte se folosesc pentru pescuitul la peºti mici, aproape de mal, cele mai destul de lungi servesc la cãutarea unor capturi mari, departe de malurile râurilor ºi ale lacurilor. Sã examinãm acum mai amãnunþit aceste vergi.
Vãrgile din bambus, mai ales cele cu lungimea de peste 4m sunt întotdeauna foarte grele, fiind deci greu de mânuit, deoarece oboseºte în scurt timp braþul ºi încheietura mâinii care o þin. O vargã de acest tip poate fi folositã de aceia care preferã sã pescuiascã stând ușor pe malul unui lac sau al unui râu dupã ce ºi-au aranjat unealta de pescuit în suporturi speciale. Datã fiind rezistenþa meterialului din care este confecþionatã, poate fi folositã ºi pentru peºti mari, mai ales pentru pescuitul crapului ºi al linului în mlaºtini ºi ape stãtãtoare.
Trestia este un tip de material cu adevãrat uºor dar este ºi foarte fragil, mai ales dacã nu a fost perfect uscat. O excepție importantã a vergii de acest tip este flexibilitatea, care permite obosirea unor peºti mari chiar ºi cu fire foarte subþiri.
Metodele de confecþionare sunt multiple. Cea mai simplã este aceea de a uni diverse tronsoane cu diametrul scazând progresiv, cu ajutorul unor inele de alamã, pânã la atingerea lungimii dorite. Aceste vergi, foarte economice, au dezavantajul cã nu sunt echilibrate în mod special ºi nu sunt uºor de mânuit. Cele mai bune vergi sunt acelea compuse din tronsoane de lungime diferitã: baza sau mânerul este cel mai lung tronson, iar vârful cel mai scurt. Aceastã construcþie, numitã în scarã, permite ansamblului de a avea un mare echilibru, de a cântãri puþin ºi, mai ales, de a avea un arc de îndoire mai regulat. Pentru o greutate cât mai micã, îmbinarea tronsoanelor este realizatã introducând direct cele cu secþiuni mai mici în cavitãþile celor mai groase, care trebuie întãrite cu legãturi de mãtase pentru a se evita crãparea lor. Se pot face ºi alte legãturi între noduri, pentru a mãri rezistenþa.
Cele strãine, de obicei de fabricaþie japonezã, sunt vergi din lemn de Tonkin. Extraordinar de aspectuoase ºi teribil de uºor de transportat, au piesele componente (tronsoanele) goale pe dinãuntru, astfel încât introducându-le una într-alta se poate obþine un bãþ comod. Sunt renumite datoritã greutãþii lor cumplit de scãzute, deºi nu sunt prea echilibrate ºi nu au o duratã prea îndelungatã. Preþul scãzut justificã însã cumpãrarea lor, îndeosebi dacã sunt folosite la pescuitul unor peºti de mărimi mici.
Ultimele care au apãrut pe piaþa internaþionalã au fost vergile din fibrã de sticlã tubularã, obþinute înfãºurând rãºini aparte pe miez metalic conic. Varga din fibrã de sticlã se prezintã ca un baston; trãgând partea terminalã, adicã vârful, se lungeºte, iar fiecare dintre tronsoane se potrivesc perfect între ele datoritã conicitãþii. Astea sunt vestitele “vergi telescopice din fibrã de sticlã” pe care mulþi le preferã, însã nu pentru mărirea telescopicã ci pentru îmbinare. Aceastã vargã din fibrã de sticlã este deosebit de uºoarã ºi de echilibratã, întrucât materialul nedeformabil din care este construitã nu suferã alterãri nici din cauza folosirii, nici din cauza agenþilor atmosferici.
Ultimele apariþii sunt vergile din material plastic armat cu carbon sau grafit. Ultrauºoare, foarte robuste, superechilibrate, au dezavantajul deloc neglijabil de a fi prea scumpe, ceea ce îi limiteazã în mod automat rãspândirea. Dacã ne gândim cã vergile din acest material, la o lungime de 5m cântãresc ceva mai mult de 200 grame, vom înþelege uºor care este valoarea lor indiscutabilã.
Oricare ar fi tipul de vargã pe care îl cumpãrã pescarul, trebuie luate multe mãsuri de prevedere dacã doreºte sã i se prelungeascã durata.
Vergile trebuie sã fie ºterse întotdeauna la întoarcerea de la pescuit. Vopseaua care se desprinde de pe legãturi trebuie sã fie reînnoitã iar baza fiecãrui tronson este recomandabil sã fie frecatã cu parafinã pentru a uºura montarea.
Dacã din nenorocire o vargã prezintã o crãpãturã între noduri, fapt foarte posibil la modelele din trestie, se poate repara înfãºurând partea deterioratã cu un bandaj de fir de mãtase ºi vopsindu-l apoi cu nitrolac.
Linia: este denumit astfel ansamblul format din cârlig, plumb, plutã ºi fir. Aceasta este fracțiune uneltei de pescuit care se gãseºte în contact cu peºtele, este necesar aºadar ca fiecare element al sãu sã fie confecþionat cu multã grijã pentru a i se asigura invizibilitatea ºi rezistenþa, calitãþi indispensabile.
Pluta: la fel ca ºi cârligele, plutele sunt într-o infinitate de eșantioane ºi mãrimi diferite. Unele sunt adecvate numai pentru apele stãtãtoare din lacuri ºi bãlþi, altele pentru apele curgãtoare cu vitezã medie iar altele pentru cele mai repezi. În general, cu cât pluta este de formã mai alungitã ºi mai subþire, cu atât se preteazã mai mult pentru a fi folositã la peºti cu muºcãtura mai slabã ºi nehotãrâtã pentru cã profilul sãu, puþin rezistent la scufundare, o face mai puþin observabilã pentru peºtii care sunt pe punctul de a agață momeala.
O plutã bunã pentru pescuitul cu vargã fixã nu trebuie sã aibã o dimensiune prea mare; în indiferent ce caz însã, trebuie sã suporte o greutate maximã a lestajului de câteva grame. Aceasta înseamnã cã receptivitatea sa va fi deosebit de mare ºi cã se va putea scufunda de îndatã ce peºtele atinge momeala. În ceea ce priveºte materialul din care este confecþionatã pluta, existã numai dificultatea alegerii: se poate folosi un model tradiþional confecþionat din plutã sau din panã de pasãre; tipurile mai perfecþionate sunt din lemn de balsa sau din material plastic.
Important, repetãm, este profilul. O plutã sfericã sau extrem bombatã are o rezistenþã la scufundare net superioarã faþã de cea a unui model cu acelaºi volum dar de o formã mai alungitã; alegerea greºitã a unei plute are drept consecinþã prinderea unui numãr mai mic de peºti, fiindcă aceºtia sunt alarmaþi de rezistenþa nefireascã pe care o întâlnesc la prinderea momelii. Mai existã apoi ºi problema culorii. În funcþie de condiþiile de luminã ºi de culoarea mediului înconjurãtor, unele plute pot fi mai vizibile decât altele. În general, cele mai folosite culori sunt roºul, galbenul ºi negrul: culoarea roºie într-un mediu înconjurãtor luminos ºi în apã limpede, cea galbenã pe fond cu vegetaþie iar cea neagrã dacã pescarul se aflã cu soarele în faþã. Contrastul dintre diferitele nuanțe face ºi mai vizibilã pluta, în unic dacã vârful ei este nespus de subþire. În acest din urmã caz se obiºnuieºte ca partea care iese afarã sã fie prevãzutã cu o bilã minusculã viu coloratã.
Plumbajul: pentru a trage cârligul cu momealã spre fundul apei ºi pentru a echilibra pluta, pe bucată inferioarã a firului, cândva de forfac, trebuie sã se fixeze plumbii.
Se aplicã un numãr suficient de plumbi pentru a menþine pluta perfect perpendicular, creând un echilibru instabil. Greutatea totalã a plumbajului va necesită sã fie cât mai micã în apele stãtãtoare sau lente, dar va trebui în schimb sã aibã o anumitã mãrime în cele repezi.
În afarã de mãrime, care poate varia, tipul plumbilor este practic unul singur: o sferã micã de plumb moale, tãiatã în aºa fel încât sã se poatã introduce firul. Plumbajul este aplicat pe fir în distincte moduri: poate fi grupat, în scarã sau împrãºtiat.
Este grupat când toate sferele sunt fixate pe un spaþiu redus, practic atingându-se între ele. Acest plumbaj se foloseºte în apele curgãtoare, când momeala trebuie sã coboare la fund într-un timp scurt. Plumbajul în scarã este constituit din plumbi mai întâi apropiaþi între ei, apoi la distanþã din ce în ce mai mare. O întocmai aºezare a plumbilor asigurã un mare echilibru liniei ºi se foloseºte cel mai bine în apele curgãtoare domoale ºi adânci.
Tipul împrãºtiat de aºezare este constituit din plumbi aºezaþi toþi la aceeaºi distanþã; se foloseºte în ape stãtãtoare unde peºtii sunt suspicioºi.
Cârligul: cârligul, care trebuie sã fie acoperit de momealã, este ales de o mãrime corespunzãtoare cu peºtele ce urmeazã sã fie capturat, trebuind sã aibã vârful perfect ascuþit ºi sã fie lipsit de pete datorate ruginii sau oxidãrii.
În comerþ existã numeroase feluri de cârlige, foarte diferite între ele în ceea ce priveºte forma ºi dimensiunile. Cârligele au o numerotare invers proporþionalã cu mãrimea lor. Un cârlig nr. 20 este extrem de mic, potrivit pentru pescuirea peºtilor mici, ca de exemplu obletele sau boiºteanul. Un cârlig nr. 2 este mare ºi poate servi foarte bine ºi în lupta pentru pescuitul unui crap, atunci când suntem constrânºi sã facem uz de varga fixã.
Cârligul este legat cu ajutorul unor noduri potrivite de o porþiune de fir foarte subþire, de lungime variabilã între 20cm ºi 1m; aceastã parte se numeºte forfac ºi diametrul sãu este cuprins de obicei între 0,10 ºi 0,20 mm. Trebuind sã nu fie vãzut de cãtre peºti, forfacul este necesar sã aibã o colorit care sã imite cât mai bine nuanță apei. Existã forfacuri de tentă albã, galbenã, verde, roz; la majoritatea apelor, însã, cele mai utilizate colorații sunt cenuºiul ºi verdele.
În porțiunea superioarã a forfacului se aflã legatã de obicei o altã bucatã de fir cu un diametru ceva mai mare, lung cât varga: este denumit ºi trunchiul liniei (firului) ºi va purta atât pluta cât ºi plumbii.
Motivul pentru care se foloseºte un fir ceva mai gros ºi deci mai viguros decât forfacul este simplu: dacã în momentul pescuitului cârligul se agaþã într-un obstacol pe fundul apei, trãgând de fir se rupe forfacul ºi astfel se pierde numai acesta, salvând trupul firului.