Administrator
Data inscrierii: 27/Oct/2007
Mesaje: 26
|
|
O privire agerã, o mânã antrenatã ºi o promptitudine a reflexelor sunt calitãþi indispensabile pentru a pescui cu varga fixã. Timpul dintre momentul când pluta trasã în jos de cãtre peºte se scufundã ºi urmãtoarea ei apariþie este uneori atât de scurt încât se poate mãsura în fracþiuni de secundã; numai în aceste momente foarte scurte se poate înþepa cu succes cândva ca peºtele sã dea drumul momelii. Pescuind în ape stãtãtoare sau lente, timpul este întotdeauna ºi mai concis decât în apele curgãtoare, pentru cã peºtii obiºnuiþi sã înºface hrana care trece prin curentul apei sunt, de obicei, mai puþin suspicioºi ºi muºcã mai ferm. Varga este mai uºor de mânuit în apele stãtãtoare decât într-un râu; este necesarã o analizã a operaþiunilor care, la un loc, poartã numele de acþiune de pescuit.
Primul fapt pe care îl face pescarul într-o apã stãtãtoare este de a încerca sã-i stabileascã adâncimea, lãsând la fundul apei firul lestat la un capãt cu un plumb mai greu, care face sã se scufunde pluta. Utilizarea acestei unelte, numitã sondã, este extrem de simplã: este suficient sã o strângem pe cârlig si s-o coborâm perpendicular în apã. Dacã pluta rãmâne cu puþin sub suprafaþa apei, s-a gãsit adâncimea exactã ºi nu ne rãmâne atunci decât sã scoatem sonda, sã prindem momeala pe cârlig ºi s-o coborâm din nou în apã.
Toate aceste manevre trebuie fãcute în cea mai mare liniºte, evitând miºcãrile bruºte ºi paºii apãsaþi pe mal; procedând astfel, peºtii nu se vor alarma.
Nu întotdeauna cârligul este necesar sã atingã fundul apei. Acest lucru depinde de peºtele pe care intenþionãm sã-l capturãm: obleþii ºi roºioarele, spre exemplu, se pescuiesc mai la suprafaþã, în timp ce clenii, linii, crapii ºi caraºii, dimpotrivã, în straturile cele mai de jos ale apei.
Specia de peºte pe care intenþionãm sã-l prindem va determina þinerea sau nu în mânã a vergii: dacã încercãm sã prindem peºte mic sau dacã pescuim la clean sau scobar, unealta trebuie þinutã tot timpul în mânã; dacã încercãm la lin sau la biban, se poate fixa pe mal, perpendicular cu apa, într-o port-vargã sau într-o crãcanã de lemn.
Dupã ce s-a aruncat cârligul este bine sã se atragã peºtii în apropierea sa, dacã acest lucru nu s-a fãcut mai dinainte, împrãºtiind în zona respectivã puþinã hranã identicã cu cea folositã ca momealã.
Când un peºte muºcã, acest lucru este semnalizat de plutã, care, dupã una sau mai multe zvâcnituri scurte, coboarã spre fundul apei; alteori pluta inițiază sã se deplaseze paralel cu malul sau se îndreaptã spre larg. În toate aceste cazuri trebuie sã se intervinã cu o miºcare decisã a mâinii. Înþeparea nu trebuie sã fie niciodatã prea violentã, pentru a evita ruperea firului, dar sã aibã suficientã forþã pentru a face sã pãtrundã cârligul în gura peºtelui ºi, în acelaºi timp, pentru a îl reþine.
În acest moment va începe faza cea mai delicatã a pescuitului adicã recuperarea peºtelui prins. Dacã asta este de brâu micã, este suficient sã se ridice varga vertical pentru a-l trage la mal, pe îndată ce daca are o greutate mai mare trebuie obosit, folosindu-se elasticitatea uneltei de pescuit. În timpul acestei manevre varga trebuie sã fie þinutã la circa 45° faþã de suprafaþa apei, pentru a-i oferi elasticitãþii prilejul de a-ºi spune cât mai bine cuvântul; nu trebuie niciodatã sã se forþeze recuperarea peºtelui, ci sã se tragã la mal cu calm ºi cu prudenþã, pentru a evita ruperea firului printr-o miºcare de coadã neprevãzutã. Numai când se va observa cã peºtele se abandoneazã sleit de puteri se va putea asigură la mal ridicând varga pentru a-l scoate din apã, prinzându-l uºor cu mâna sau fãcându-l sã coboare între ochiurile unui mincioc.
Pescuitul în ape curgãtoare se deosebeºte în principiu de acela în ape stãtãtoare printr-o manevrã. ªi în cazul acesta este nevoie sã se stabileascã adâncimea apei, dar varga trebuie apoi sã fie þinutã tot timpul în mânã pentru cã este necesar sã se urmãreascã treptat deplasarea firului în mersul sãu ușor la vale.
Lansarea firului se face în acest caz în amonte de pescar, sub un unghi de 45° faþã de mal, în aºa fel încât sã se dispunã de o porþiune de explorare cât mai lungã. Este destul de important ca în timpul deplasãrii firului vârful vergii sã fie bine ridicat din apã, în aºa fel încât între plutã ºi vârf sã nu rãmânã fir neîntins; aceastã manevrã îngăduie o conducere mai uniformã, fãrã devieri spre mal ºi, mai ales, diminuează simþitor timpul dintre momentul scufundãrii plutei ºi înþeparea efectuatã de pescar.
Este recomandabil ca la pescuitul în apã curgãtoare sã se stabileascã distanþa dintre cârlig si plutã în aºa fel încât sã fie ceva mai mare unde se aflã momeala ºi, în continuare, o bucatã mai micã a forfacului sã atingã fundul. Numai în felul acesta vom avea certitudinea cã în timpul deplasãrii momeala este prezentatã peºtilor în mod corect ºi deci va fi acceptatã cu încredere. De aceea este bine ca, dupã ce s-a calculat adâncimea cu sonda, sã se punã momeala cu vreo 20cm mai adânc, având grijã însã ca nici un plumb sã nu atingã fundul apei.
Existã însã cazuri când plumbajul trebuie sã se târascã pe fund, pentru a încetini deplasarea momelii. Un astfel de sistem se aplicã atunci când se pescuieºte mreanã sau scobar. Aceºti peºti, cãrora le place sã scotoceascã printre pietricelele de râu în cãutare de insecte, urmãresc ºi prind cu greu o momealã care se deplaseazã prea rapid ºi de aceea, întrucât curentul ar târî prea repede firul, se obiºnuieºte sã se încetineascã viteza momelii cu un plumbaj care se târãºte în întregime sau numai în parte pe fundul apei.
Scufundãrile false ale plutei datorate neregularitãþilor fundului apei sunt teribil de numeroase, dar un bun pescar reuºeºte sã le deosebeascã, graþie unei sensibilitãþi dobândite din experienþã ºi, în loc de a înþepa în gol se limiteazã sã elibereze cârligul trãgând uºor, în aºa fel încât acesta sã-ºi continue mersul la vale. Dupã ce firul a ajuns la capãtul “deplasãrii”, se lanseazã din nou în amonte cu o uºoarã miºcare a vergii. |
|
|
